Nimic nu bate filmul...

Nu...noi nu jucam, ci traim.Pelicula nu exista, ci timpul.Actori nu suntem, caci nu ne dor fericirile. Regizori nici atat, pentru ca mai toti uram organizarea. Scenaristi?Poate...in incercari lamentabile de-a scrie poezii despre (se pare) iubire. Scenografi?Bine-ar fi!Nu avem decat talentul de-a mazgali compatimiri.Atunci?Stiu,suntem oameni.Suferim rau si in interior, iubim mult si (se pare) degeaba, traim anost sau mult prea exuberant, lucram in(sau sub) birouri, mergem(sau ne plimbam pe) la scoala, suntem bolnavi (de nepasare), fugim ca nebunii dupa (sau de) timp, ne inecam in propria descurajare,privim atat de putin(e) si uitam de altii, de noi...din cauze precum acestea, se alege Filmul.Da!Pentru ca filme sunt aduceri aminte...sunt rememorari,reinvieri ale unor epoci care nu zac in depozit de timpuri, ci in unii dintre noi. Preferam Filmul, pentru ca El este expresia a ceea ce este viu.Nu frumos, nu extraordinar, nu grotesc.Ci simplu.Dar din unghiuri extraordinare.Iubim caractere, ne exaltam sau ne infuriem la cadre care parca au fost nascute in primele sapte zile, aplaudam cu lacrimi sfarsituri create parca de zei si apoi le inchinam taceri...